Jurnalul pe care l-am gasit

Sa imbratisezi INSINGURAREA ca pe singura optiune valida, sa te trezesti, sa percepi in mod absolut tandretea unei zile nascuta din dorinta ta de a mai fi inca putin, sa simti fiecare madular al trupului cum tinde sa imbratiseze lumina, sa te amuzi si sa te intristezi privind un rasarit tarziu, sa te gandesti ca nu vei face fata oricum, ca nici macar lumina, in infinitatea de posbilitati care-o compun, nu e vesnica, sa te descurajezi involuntar chiar in mijlocul unei clipe vii, fierbinti, frematatoare, sa simti prin toti porii izul unui inceput sacrificat, sa joci in acelasi cerc cu indeterminarea, sa presimti o clipa si mai mare care cuprinde cu totul viata ta si clipa ta si pe toti ai tai, sa -ti simti dimineata fugind cu o viteza imperceptibila, sa nu te dezmeticesti decat la capatul clipei, sa vrei sa te inchizi inapoia privirii care a cuprins toate lucrurile, toate locurile si momentele si frunzele in bataia lenesa a vantului, viitoarele tale amintiri, sa vrei sa stapanesti mecanismul timpului, sa ceri clipei sa se opreasca, sa fii capabil de un sacrificiu divin, sa ierti si sa uiti, sa curpinzi nefiinta cu suflul tau, sa vrei sa fii pierdut in amanuntimea unei zile obisnuite, in dinamica obscena a memoriei, in tandretea unei clipe nemaiintalnite…