Stii cum e sa tii in tine toata nerabdarea unei povesti? Iluzia ca spunand-o va deveni atat de a ta si atat de reala incat vei putea sa o parcurgi in sfarsit in liniste si in resemnare si in lumina?  Stii cum e sa te afunzi de tot in ignoranta? Sa nu mai dai ascultare inimii, sa nu mai simti cu tot trupul si mintea sa-ti fie inghetata la prima farama de indoiala? Stii cum e sa nu suporti zgomotul si totusi sa devii una cu el, inima a orasului sinistru care nu da pace timpanelor ?

Vine o vreme cand mireasma aceea pe care o simteai uneori, calda si frageda, acum sta scufundata intr-un sentiment de crunta inutilitate. Nu tu esti de vina. Ceilalti sunt marturii impotriva neputintei sale. Ei sunt calaii si victimele care alcatuiesc lumea ta sinistra si inutila.