Daca m-ai intreba pentru ce sunt aici, n-as sti sa-ti spun decat ca astept poate sa mi se intample sa traiesc o dimineata insorita cu aburi iesind din pamant, cu verde crud si flori albe scuturandu-se din salcami; si mirosul acela innebunitor sa nu dispara decat in clipa cand inchid ochii si nu mai sunt deloc eu.. daca m-ai intreba de ce sunt aici n-as sti daca pentru tine sau din nebunia de a nu fi de tot singura.. daca m-ai intreba: “cine esti tu si de ce mai stai?” ti-as raspunde ca astept acea dimineata cu flori albe scuturandu-se din salcami si miros intepator de miere si mi-as ascunde tamplele in palme si m-as inchide in mine asemenea unei plante in asfintit. Daca m-ai intreba pentru ce astept ultimul tren, ti-as spune ca mi-e cateodata dor sa ma intorc in trecut, sa-i gasesc acolo pe cei care nu mai sunt, sa le strang mana si sa-i intreb ce-au mai facut.. daca n-as mai fi, intr-un fel neobisnuit, daca as disparea in amortire, daca respirarea mi-ar fi umbrita de o absenta indelunga, atunci poate prezenta mea circumstantiala ar incepe sa capete sens.. daca m-ai intreba de ce nu mai rad, ti-as raspunde ca rasul este al nebunilor, al celor care nu-si mai apartin..

Daca m-ai intreba de ce renunt, ti-as raspunde ca renuntarea este o constanta, o stare la fel de des intalnita ca si intristarea sau fericirea; ti-as povesti apoi despre serile mele tomnatice in care citeam carti si-mi lasam trupul prada unei febre profunde.. era un delir somnambulic in care barbati de toate varstele, diferiti ca infatisare si ca putere, imi posedau trupul amortit si eu gemeam languros si ma intindeam de placere in imbratisarea a zeci de trupuri vulcanice. Renuntarea este ca o cucuta, salbatica, dulce, letala – apelezi la ea atunci cand nu mai exista nicio dimineata care sa te salveze din amortire. Daca m-ai intreba cand ma voi intoarce, iti voi raspunde ca dimineata aceea alba, minerala nu m-a ajuns niciodata din urma…