Uneori ma intreb de ce revin la spatiul asta atat de ingust si de neprietenos… de ce nu-mi ajung cele cateva zeci de minute pe care le impart cu ceilalti.. de ce perseverez in straduinta de a resuscita acest spirit desucheat care este blogul meu.. chiar daca trec zile sau saptamani peste ultima insemnare, in fiecare dimineata intru aici pentru a consimiti statorniciei literelor, trairilor, momentelor impietrite inlauntrul virtualului fragil. Intru aici, folosindu-ma de o parola si in spatele unor foneme atat de familiare, atat de “ale mele” sunt in siguranta.
Imi place ca locul asta, intr-un mod cat se poate de intamplator, este purtatorul unui nume, al unei identitati. Insemnarile incremenite in ecranul monitorului sunt marturia unei existente zbuciumate, febrile, palizi, evanescente, frematatoare dincolo, in spatiul neincapator al lumii vii.
Cel mai important este ca ajungand aici inteleg foarte limpede datoria firii umane – aceea de a se manifesta in cel mai natural mod cu putinta, aceea de a fi ca o apa vie, printre ceilalti, prin ceilalti, intr-o sumedenie de forme si in definitiv intr-o concentrare de viata si de dorinta.
De cele mai multe ori sunt in extremele firii - niciodata impacata, implinita, senina. Aici scriu cel mai adesea atunci cand sunt in extrema cea mai uracioasa, cea mai greu de purtat, cea mai istovitoare. Ramane o senzatie placuta aceea de a te putea intoarce intr-un cadru de timp ireversibil, chinuitor, orgasmic. ..
Nu vreau sa spun nimic, desigur.. constat numai cum trec orele si asta e preferabil dorintei de a le umple..
“intr-o lume inversa as fi obligat sa nu-mi iau medicamentul..un fel de a spune si nu altul..desi sunt recente legile fizice sunt legi si nu hopuri “precimitirice”din care popa suge un fel de singe..si nu altul..de perfuzia inversa te-ai teme,de reversibilitatea infestarii dintre pamint si pamint..si chiar mai in adinc decit pamintul..autoinfestarea ci sine a IDEII..cum cad boabele de roua pe gazonul dens al subtilitatii..pentru ca de-acolo sa reinceapa totul..asadar o jumatate de existenta poate fi anulata de altceva..vei beneficia de cura de slabire a lumii prin fluturi multicolori cu vagi obsesii larvare..iti vei simti sau nu greutatea pe un pamint ca o luna aseptica..intr-o lume inversa,obligata fiind sa nu-ti iei medicamentul pentru o stare personala de rau.
By: doru on November 11, 2008
at 8:48 pm
Nu stiu de unde sa incep si chiar daca as sti, oricum nu m-ar ajuta prea mult…
senzatia lasata de ideea ta este ca incerci sa ma incluzi intr-un scenariu care, nu se stie din ce ratiuni, nu ma poate cuprinde (as fi spus sustine). Nu exist intr-o paradigma atat de coplesitoare ca cea infatisata de tine mai sus, nici macar nu sunt atat de convinsa ca rationamentul meu anterior prezentat isi are fundamentul lui axiologic.
CRED ca locuiesc o lume cu mult mai saraca, cu mult mai palida, cu mult mai neintentionala. Si, de ce nu, cu mult mai reala… acea fata inversa a lumii pe care-o compui tu in jurul unei idei este una care nu se percepe si nu doar atat, una care nu se intuieste. Pendularea intre cele doua lumi da toata frumusetea “starii personale de rau”. In ceea ce ma priveste insa, ma vad nevoita sa accept o singura varianta a lumii, o lume care ma compune si descompune, aceeasi lume, niciodata alta. Constiinta faptului ca locuiesc exact aceeasi lume in momentul traversarii unei stari personale de rau este singura identitate-liant intre mine si aceasta lume. Ideea ta imi sugereaza o forma abstracta de convietuire a fiintei cu nefiinta, a memoriei cu uitarea, la fel de mult imi sugereaza o impanare a irealului (lumea inversa) cu arta, or eu nu pot sa percep un plan doi care sa fie finalul ideal al lumii de aici (o lume inversa), in care sa nu fiu obligata sa-mi iau medicamentul. Ce vreau sa spun este ca tocmai presimtirea unei starii personale de rau este dovada resemnarii cu o astfel de lume…o lume ireductibila, vie, impersonala, banala, neinversa..
By: autoare on November 11, 2008
at 9:41 pm
ok
By: doru on November 28, 2008
at 10:52 pm