Singuratatea nu rezoneaza in social. Nu se intrepatrund si n-au o relatie de simbioza. Singuratatea egal singularitate, altfel spus “de unul singur” intr-un imperiu al zgomotuului sau al linistii. Vezi cum se ridica temple pentru noi religii, providente ale oranduirilor viitoare, vezi cum ceva esential se pierde, dimineata, cu primul tramvai spre niciunde. In 60 de secunde ai toate sansele sa intelegi, ai tot timpul sa te dezintegrezi si sa dispari. Singuratatea este prezenta anulata. Prima data cand mi-a fost frica de moarte a fost atunci cand m-am rugat sa nu se intample niciodata moartea… cu riscul maturizarii mele precoce.
Rugaciunea e o perversiune domestica. Am vazut cu ochii mei cum zidurile catedralei din centru erau escaladate de leprosi, de demonizati, de religiosi – oameni cu frica de dumnezeu dar mai ales cu frica de oameni. Se stransesera intr-un murmur pervers, in pufoiacele lor jegoase, cu balele nesatioase atarnandu-le pe piept. Si se rugau. Langa ei prezenta mea complica universul acela tenbros, dezlanat, scheletic. As fi vrut sa nu fiu. Sufeream dintr-o data de o sensibilizare impusa. Ma straduiam sa nu particip. As fi vrut sa nu fiu acolo, sa nu decid asupra destinului lor, sa nu devin singulara. Asa am inceput sa fiu singura… in ziua aia corupta, cu prezente veniale, decazute. Singuratatea e o stare de spirit. Nu trece niciodata. Nu se vindeca. Nu se uita. Singuratatea nu rezoneaza in social.
Singuratatea e o stare de spirit. Nu trece niciodata. Nu se vindeca. Nu se uita. Singuratatea nu rezoneaza in social
Si cat mi-as fi dorit sa te-nseli.
By: peripetaia on October 30, 2008
at 10:27 pm
nu ma insel si nu-ti doresti asta.. pentru noi probabil singuratatea este singurul castig, fara sa fim fataliste. e bine totusi ca oricat de “optim” ar fi mediul social, nu ne-ar putea inhiba “sentimentul singuratatii”. noi putem fi foarte adaptate inauntrul sistemului, foarte “sociale”, dar intotdeauna singure. ceea ce e bine..
apropo, cand iesim la o bere?
By: autoare on October 31, 2008
at 12:33 pm
Eu ma refugiez in Allah cand am probleme de singuratate.
By: razvanr on October 31, 2008
at 12:43 pm
dragul meu, usuratatea cu care tratezi starea de singuratate (daca o simti vreodata) poate fi un mare dezavantaj. daca tu poti sa te abtii sa urli atunci cand esti singur, eu nu pot. si daca am fi sinceri, am plange la sfarsitul fiecarei zile.
iti cunosc foarte bine ironia imprastiata veninos asupra lucrurilor “profunde” care sunt de fapt stupide. In stupizenia lor, starile de spirit constituie radiografia unui suflet. daca tu crezi ca poti cunoaste “practic” pe cineva, ca poti sa pui intre paranteze momentele de respiro, ca poti sa fentezi ridicolul, permite-mi sa-ti spun ca tocmai nevoia asta de a-ti perfectiona luciditatea, de a fi cat mai angrenat in real, nu este decat un exercitiu vanitos egocentric. Ca sa fii accesibil pentru ceilalti e bine sa fii cateodata penibil prin exacerbarea starilor de spirit (profunde). singuratatea e penibila, e inestetica, caraghioasa. poti sa te fofilezi dupa allah-ul tau cat vrei, asta n-o sa te priveze de sentimentul stupid al singuratatii..
By: autoare on October 31, 2008
at 1:21 pm
Nu, dar voi fi vanitos egocentric impreuna cu mine.
By: razvanr on October 31, 2008
at 4:19 pm
“apoi am vazut o casa..cu tigla,cosuri de fum si multe frunze in jur..am constatat asta din cauza directa a nasterii mele..o casa,un petec de cer si niste animale prin curte..ca cel mai obligatoriu continut al existentei..nu spun umplutura doar din cauza de Dumnezeu..insa ma tem de singuratatea mea in fata unicului anonim..o masina,de epoca,o pala,de vint,un sopron si multe lumini departe-n oras..o pasare,alba si glasuri de oameni obisnuiti..pe toate le absorb fizic intr-o nedesavirsita trezire..in asteptarea eterna a prezentului”
By: doru on October 31, 2008
at 7:57 pm
daca m-ai intreba acum cum vad toate lucrurile – criza financiara, marea de oameni din fata catedralei, gradul scazut de adaptare al tinerilor, miscarile browniene ale orasului luat ca intreg si obstinatia fiecarui individ care se gandeste neincetat la prezervarea securitatii, n-as sti ce sa-ti raspund.. stiu doar ca suntem tentati sa percepem realitatea ca pe o imagine universala pe care-o transportam in propriile noastre minti. apropo, eu nu cred in povestile asezate in limitele unei carti – ma fascineaza, dar nu cred in ele. cred ca povestea adevarata e aceea traita si povestita in acelasi timp. o poveste nu traieste decat cateva secunde, atat cat sa te atasezi de ea si sa recompui “eterna asezare a prezentului”.
apropo de singuratate, nu exista alegere buna; individul, prin programul genetic, e conceput in asa fel incat tinde spre tranfsormare absoluta. exista un fond auntentic individual dar tendinta ultima este aceea de respingere, de autonegare. te urasti pentru mecanismul finit cu ajutorul caruia reproduci sunete ciudate, te urasti pentru manierisme, pentru idiosincrazii, te urasti pentru pedeapsa de a fi unic. de aceea trebuie sa te adaptezi, sa fii cat mai integrant, cat mai solidar, cat mai corupt, pentru ca visezi schimbarea, iti redefinesti identitatea, incepi sa fii… plimbarea ta ti-a adus o revelatie, aceeasi revelatie a sfarsitului… plimbarea ta ca si singuratatea mea sunt acele elemente de care vrem sa scapam, pe care vrem sa le uitam, pe care le simtim mai acut decat orice… de fapt nu exista intentionalitate – intentia de a fi mai bun, mai frumos, mai onest, exista numai manevrarea chibzuita a instrumentelor care denatureaza, care mascheaza, care multiplica. suntem multi-media, suntem parasociali, suntem incapatanati in ideea ca vrem sa fim auntentici cand de fapt vrem sa ne pierdem autenticitatea pentru ca ea ne stie cel mai bine… e un sentiment acut, de ura, de nerabdare, de revolta – sa fii singur cu toata uraciunea adevaratei tale firi..
By: autoare on October 31, 2008
at 9:11 pm
nu indraznesc sa te inteleg in aceasta infocata pledoarie a resemnarii..te urmaresc pina in momentul in care CEVA mai sprijina inca o oarecare paradigma consacrata..o revolta aproape simultana cu propria anulare n-o pot accepta pe motiv de existenta a….poeziei.Iti imaginezi ca am parcurs drumul autenticitatii insa intre timp nevoia de o coaja de piine,de o plimbare,de o mitoza ne copleseste,ne retraieste,ne elibereaza inca o data in catedrala ocrotitoare a regnului.Pina sa fii “singur cu toata uraciunea adevaratei tale firi” se intimpla ceea ce niciodata nu ne aducem aminte.Rutina tarinii si agresivitatea simturilor tin nu de logici diferite ci de meciul “fatal”dintre vietuire si restul supravietuitorilor.
By: doru on October 31, 2008
at 9:54 pm